Noutati

Simpozionul Internaţional al ARoENd ediția a XXIII-a Mamaia, 31.08- 02.09.2016
Comitetul Director al Asociaţiei Române de Examinări Nedistructive are plăcerea să vă invite la cea de-a XXIII-a ediţie a Simpozionului...

Membri susţinători ai ARoENd până la data de 30.05.2016

General Electric Global Services GMBH Baden,
Sucursala Bucuresti
GRIMAS
NAMICON
TEST TRADING
Total Control SRL
Damen
Josef Solnar
KIMET
 

Link-uri utile

Politica in domeniul calitatii

Asociaţia Română de Examinări Nedistructive – ARoENd – este o asociaţie profesională, fără scop lucrativ, neguvernamentală, independentă şi non-profit.ARoENd are statut propriu de funcţionare şi are sediul în str. Şoldanului nr. 7, bloc 137, scara A, apart. 4, sector 4, Bucureşti, cod fiscal RO 6222677.

În cadrul ARoENd a fost înfiinţat şi funcţionează din anul 1998 un organism independent de certificare a personalului care efectuează examinări nedistructive, denumit DEPARTAMENTUL DE CERTIFICARE – ARoENd, prescurtat DC – ARoENd, cu sediul social la adresa asociaţiei.

Comitetul de Direcţie al DC – ARoENd a definit politica Departamentului de Certificare şi a stabilit obiectivele pe care îşi propune să le atingă în următorii ani. Obiectivul DC este dezvoltarea unei scheme de certificare a personalului END şi de menţinere şi extindere a acesteia pentru toate metodele END solicitate de zonele interesate ale industriei.

DC – ARoENd are o structură administrativă şi organizatorică care respectă cerinţele standardului SR EN ISO/IEC 17024. DC – ARoENd nu va furniza instruire sau asistenţă în vederea certificării, asigurând astfel separarea clară între cele două activităţi, instruire şi evaluare pentru certificare. DC – ARoENd nu va condiţiona evaluarea în vederea certificării de instruire în cadrul ARoENd. În publicaţii nu se vor publica simultan ambele activităţi.

Scopul DC – ARoENd va fi îndeplinit prin:

    • asigurarea imparţialităţii şi a nediscriminării faţă de orice persoană care solicită acordarea certificării sau care a fost certificată, ca şi faţă de angajaţii proprii, în toate etapele procesului de certificare. Această cerinţă este demonstrată prin structura Comitetului de Direcţie, în care sunt reprezentate toate părţile interesate. Organigrama departamentului oferă tuturor părţilor interesate încredere în competenţa, imparţialitatea şi integritatea organismului de certificare;
    • asigurarea unei activităţi etice, echitabile, prin folosirea unor condiţii financiare rezonabile, neexagerate, acceptabile pentru toate categoriile de solicitanţi;
    • definirea, implementarea şi administrarea procedurilor de funcţionare a procesului de certificare, conform cerinţelor standardelor aplicabile, fără a stânjeni accesul vreunei categorii de candidaţi, în cadrul etapelor de acordare, menţinere, extindere, reducere, reînnoire a certificării, de suspendare sau retragere a acesteia;
    • condiţionarea menţinerii certificării de supravegherea cu regularitate a activităţii persoanelor certificate, în legătură cu utilizarea acestora de către angajatori doar în domeniile certificate şi cu păstrarea unui nivel ridicat de instruire de specialitate;
    • informarea persoanelor interesate asupra oricăror schimbări apărute în procesul de certificare;
    • asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare desfăşurării în condiţii optime a activităţii de certificare;
    • analizarea periodică a activităţii departamentului şi a realizării obiectivelor, prin monitorizarea şi măsurarea proceselor sistemului de management, în vederea îmbunătăţirii continue a funcţionării acestuia;
    • menţinerea unei relaţii neîntrerupte cu potenţialii solicitanţi, pentru a cunoaşte cerinţele explicite şi implicite ale acestora, în vederea dezvoltării schemei de certificare cu domenii şi sectoare noi, de interes pentru clienţi, ca şi pentru satisfacerea tuturor doleanţelor părţilor interesate;
    • asigurarea unui nivel corespunzător de competenţă şi de motivare pentru personalul departamentului implicat în procesul de certificare şi unei stări tehnice adecvate pentru materialul didactic aferent, folosit în proces.

Ca reprezentant al managementului la cel mai înalt nivel, mă angajez să iau măsuri pentru dezvoltarea şi implementarea sistemului de management al calităţii, pentru îmbunătăţirea continuă a eficienţei acestuia şi pentru asigurarea satisfacerii cerinţelor clienţilor noştri. Voi asigura imparţialitatea procesului de certificare faţă de solicitanţi, candidaţi sau persoane certificate prin politica Departamentului de certificare şi prin procedurile aplicabile. Orice conflict de interese sau pericol de imparţialitate, real sau potenţial, va fi identificat, analizat şi eliminat sau minimalizat. Politica Organismului de Certificare va fi făcută publică prin apariţia pe site-ul ARoENd şi prin difuzarea în cadrul simpozioanelor organizate de asociaţie.

Preşedinte ARoENd

Ing. Adrian STANCIU